top of page

Blogul unui geograf

Tabăra de gis 4.2

După câteva încercări eșuate din cauza pandemiei, TABĂRA DE GIS 4.2 a fost un real succes!

Aceasta a avut loc la PREDEAL, în perioada 19-21 martie, zile în care ne-am încărcat cu energie.


Condițiile meteorologice în care s-a desfăsurat tabăra, au fost atipice primăverii, zăpadă și ninsoare cât vezi cu ochii!



ZIUA I

Drumul de la gară la pensiune a fost o mică ventură de care ne-am bucurat cu toții, obositor, dar frumos.



După cazare,participanții au avut o aplicație pe teren, timp în care au socializat și colectat date de de un traseu din apropierea pensiunii.



Echipați corespunzător, pleacă la drum.



COLECTARE


SOCIALIZARE


HIDRATARE


În timp ce împreună cu încă doi volunatri am ieșit cu patricipanții pe teren, ceilalti organizatori le pregăteau câteva surprize la pensiune.



Prima zi s-a încheiat cu o masă copioasă si un somn bun, pentru ca ziua urmatoare să avem cu toții energie suficientă.


ZIUA II

După înviorare și micul dejun, am avut ocazia să vedem cum funcționează dronele și cum ne putem folosi de acestea în scop geografic.



Apoi au urmat o serie de workshopuri, pe durata întregii zile, în cadrul cărora, participanții au acumulat cunoștințe noi și extrem de folositoare în materie de GIS.



Înainte de cină, băieții din organizare au dezăpezit locul pentru focul de tabără,iar fetele,am cărat crenguțe și lemne. Din pacate focul de tabără nu a vrut să coopereze...


După cină, am avut timp să ne cunoaștem mult mai bine și să ne facem prieteni noi,a fost o seară minunată, pe care nu o vom uita!


ZIUA III

După cum spune și proverbul “Tot ce-i frumos, repede trece!”, a treia zi din Tabăra de GIS aduce un ultim workshop în zorii dimineții, iar mai apoi, o frumoasă festivitate de premiere.


Am avut două categorii de participanți:


ÎNCEPĂTORI


LOCUL I -Începători


A fost câștigat de COMAN ALEXANDRU, care ne-a trimis gândurile lui despre tabără printr-un mesaj :


“Sincer, nu mă așteptam să mă aflu astăzi aici să vă pot povesti despre peripețiile mele cu „îmblânzirea” GIS-ului, darămite să mă aflu și printre câștigătorii categoriei de „Începători” ai acestei tabere.


În mare, pot spune că a fost o experiență unică pe care aș repeta-o iar, o experiență din care am avut numai de învățat, căci cu o săptămână în urmă, prin nenumărate eșuări de realizare a unei hărți „bune” pentru înscriere, urmăream tutorialele de pe YouTube ale unui profesor din Facultatea de Geografie, și anume Andrei Bârsoianu, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale pentru îndrumările succinte și ușor de reținut pe care ni le-a oferit, căci eram „zero” la capitolul ArcMap, ArcGIS etc.


Totodată, vreau să-i mulțumesc înzecit și domnului profesor Olariu Bogdan, pentru tot efortul pe care l-a depus în această ediție a Taberei de GIS, căci fără instrucțiunile, sfaturile și datele pe care dânsul ni le-a oferit, nu am fi putut realiza acele hărți.


Poate la anul o să mă înscriu iar în Tabăra de GIS, dar de data asta la categoria „Avansați”, unde sigur o să învăț multe lucruri noi, și bineînțeles, unde o să cunosc noi oameni, poate chiar viitori prieteni, de ce nu.


Mulțumesc pe această cale Asociației Studenților Geografi pentru organizarea acestei Tabere, mă bucur că am putut să iau parte la un asemenea proiect, felicitări și mult succes pe viitor!”



AVANSAȚI


LOCUL I -Avansați


A fost câștigat de RADU ANDREI ,care ne-a trimis un mesaj cu gândurile lui despre tabără.


“Pârâul Rece, martie 2018, o zi înnorată de primăvară. Așa a început prima mea experiență în Tabăra de GIS, cu mult entuziasm alături de oameni dragi. Nu am obținut niciun premiu, dar asta nu m-a descurajat. Dimpotrivă, mi-am propus ca la următoarea participare să ajung cât mai sus. Poate dacă cineva nu mi-ar fi scos laptopul din priză, poate aș fi ocupat un loc pe podium...


Revenim în prezent. Predeal, martie 2021, nu pare că este primăvară, strat de zăpadă de 70 cm și ninge abundent. Am început weekend-ul cu o activitate de teren, în care am cartat înălțimea stratului de zăpadă. Ulterior, următoarele zile am participat la workshop-urile celor de la ESRI, HERE și ale profesorilor din facultatea noastră.


Tabăra de GIS, un alt proiect reușit marca ASG. A fost un weekend solicitant, o experiență unică, unde ne-am distrat, dar cel mai important, am învățat lucruri noi și utile. Faptul că am câștigat tabăra a fost cireașa de pe tort. M-am bucurat foarte tare că munca mea a fost răsplătită așa cum se cuvine. Pot spune că experiența, ambiția, perseverența și deprinderile dobândite în toți acești ani de facultate și-au spus cuvântul. Pe această cale, îi felicit pe ceilalți participanți ai taberei, indiferent de locul obținut. Fiecare dintre noi am câștigat noi informații și experiențe.


Mulțumesc ASG pentru momente de neuitat!

A.R.”


După premiere, ne-am luat rucsacii în spate și am pornit spre gară, pentru a lua trenul spre București.

O experiență de neuitat, organizată cu multă trudă. Pentru toți a fost o experiență de neuitat, atât din punct de vedere al participanților, cât și al organizatorilor, marca ASOCIAȚIA STUDENȚILOR GEOGRAFI.



autor: Popescu Silvia

Postări recomandate
Check back soon
Once posts are published, you’ll see them here.
Postări recente
Arhivă
Căutare după taguri
No tags yet.
Urmăreşte-ne
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page