Blogul unui geograf

cum să împachetezi informația în energie și să dai suflet poveștilor

Despre București, încântat deja se știu multe, fiind unul din proiectele cu multe ediții la activ, ce se desfășoară pe tot parcursul anului și care este, deja, marcă înregistrată ASG. Bine, nu e chiar marcă înregistrată, dar poate vorbim noi la OSIM. Așa frumos a crescut proiectul de tururi ghidate prin bătrâna capitală, că s-a extins și au apărut și Timișoara sau Iași încâtat de cunoștință!


Dar cine sunt eu să vorbesc de București încântat, ce mă recomandă? Nu, de data asta, nu vocea și talentul, ci experiența mea în cadrul proiectului meu preferat din toooot ce am făcut în Asociația Studenților Geografi. Așadar, să mă prezint:


Hei, eu sunt Gabriela Neacșa sau doar Neacșa, după cum mi s-a spus din primele mele zile de voluntariat. Am fost voluntar (hiper)activ în ASG din 2017 pâna la pesionare, în 2020, dar mai apar din când în când, să mai țin câte un tur (cum să las ce-mi e mai drag?), mai particip la ședințe, mai țin câte un training pentru voluntarii care vor să devină ghizi și mă mai bag în seamă cu bobocii care, săracii, nu înțeleg de unde vin eu și de ce am accese de Corneliu Vadim Tudor printre ei.


Am venit la facultatea de geografie chitită pe gândul că voi deveni ghid de turism. Deja mă înscrisesem la Școala de Ghizi, dar când am văzut că ASG-ul (pe care pusesem ochii din liceu) are un proiect special dedicat tururilor ghidate, mi-am zis „clar, asta e, aici mă bag, aici învăț, aici mă formez, dă bine la CV, n-are cum să fie ceva rău”. Dar până să ne înscriem noi, ca voluntari, în proiecte, am zis să merg la tururi ca participant. Da, bucureșteancă, bucureșteancă, dar ce știam eu despre orașul în care mă născusem și trăiam aproape cu ignoranță? M-am lăsat pe mâna ghizilor de atunci (TOȚI din afara Bucureștiului – majoritar Buzău, ceva ce m-a amuzat enorm) și am fost atentă la tot ce se întâmpla – traseu, obiective, informații, tehnici de vorbit în public, cum se interacționează cu publicul și îmi imaginam mereu cum aș fi prezentat eu un obiectiv anume, ce glumă aș fi făcut eu în locul celei auzite sau cât de tare trebuie vorbit la intersecția Calea Victoriei cu bulevardul Regina Elisabeta (răspuns – foarte tare, că te acoepră toate claxoanele, motocicletele și fântâna Sărindar).


Ăsta a fost începutul. Am rămas cu o bombonică, un sticker și o vedere cu Mănăstirea Stavropoleos din primul tur. Și cu mult entuziasm pentru ce urma să se întâmple. Long story short, am intrat în proiect și am început cu taskuri mai mici, pâna la a intra ca ghid „titular” la un tur. Dacă pe atunci ne mai ajutam de notițe, nu stăpâneam prea bine tehnici de public speaking, ori ne mai încurcam, am început să ne punem pe treabă și să învățăm toate informațiile despre obiective. Am început să ne pregătim din timp, să ne structurăm mai bine cum comunicăm între noi, cum avem grijă de turiști și cum interacționăm. Ne-am împins unii pe alții să perfecționăm proiectul și am evoluat și noi odată cu el.


Așa mult mi-a plăcut mie să mă plimb și să spun povești cu prietenii mei, că am preluat ștafeta coordonării proiectului și am pus și noi amprenta noastră pe bătrânul BÎDC – cum ne place nouă să îi spunem. Am mai creat un traseu, am adăugat și imagini turului și am continuat să prezentăm studenților de pe toate continentele povești și legende urbane, în frig sau pe caniculă.


Dacă ar fi spun și ce anume mi-a plăcut mie sau ce a însemnat București, încântat, aș spune, pe scurt, TOT. Pentru că, pe fiecare plan, el a însemnat ceva și a adus un plus de frumusețe oricui a interacționat cu el. BIDC a adus studenții aproape, a legat prietenii între participanți și ghizi, a adus amintiri frumoase și glume pe care le-am păstrat și acum (Fane spunând May I have your attention please unui grup de turci care, când s-au uitat la el, au auzit Will the real Slim Shady please stand up? ca mai apoi să le spună încheierea turului). A însemnat să creștem în echipă, să ne dezvoltăm pe plan personal, să le aducem altora bucurie și să rămânem cu feedbackuri și îmbrățișări de la turiști.

București, încâtat este despre a transmite emoție. Informații despre hotelul Intercontinental găsim imediat. Avem la dispoziție întregi filme și emisiuni despre Bucureștiul interbelic, despre domnitori, regi, comunism și chiar geografia capitalei. Ce facem noi, de fapt, este să dăm din energia noastră turiștilor – români sau străini, copii sau profesori. Dăm din entuziasm, din setea noastră de cunoaștere și facem oamenii să zâmbească. Le oferim o experiență prin oraș, îl prezentăm din altă perspectivă, îi punem pe turiști în alt timp și în pielea personajelor despre care vorbim. Dacă eu, până la sfârșitul unui tur, nu am văzut un zâmbet, un râset, nu am primit întrebări suplimentare, nu mi-am îndeplinit scopul.


Din București, încântat, am învățat și eu multe despre orașele sau țările de unde veneau turiștii noștri. Voiam tot timpul să îi implic în joc, să facem schimb de informații și să rămânem prieteni. Din zecile de tururi ținute, am rămas cu amintiri, cu turiști cu care încă țin legătura și cu multe lecții de cultură asiatică, sud-americană sau scandinavă.


Am învățat cum să vorbesc în public, cum să îmi structurez discursul și să îl adaptez publicului. Am învățat cum să lucrez în echipă și să o coordonez, cum să îi cresc pe cei mai mici și să le împărtășesc fiecare informație nouă cu toată echipa, pentru a urca ștacheta. Am ținut mult la ședințele de feedback după fiecare tur, pentru a ne dezvolta unii pe alții și pentru a nu lăsa să se adune nemulțumiri ori să se piardă idei. Dar, cel mai mult, am învățat să pun în practică sfatul pe care l-am primit de la Simion, când eram boboacă; „Pune suflet!”. Cu sufletul deschis am primit fiecare grup de turiști, cu suflet am lucrat la fiecare text cu informații despre obiective și tot cu suflet am ținut trainiguri, tururi de exercițiu și întălniri cu voluntarii proiectului, pentru sudarea echipei și pentru a ține tururi memorabile pentru toată lumea. Asta a fost esența studenției mele. Am crescut și crescându-i pe alții și învățând de la cei pe care îi învățam.

Și acum mai fac asta cu drag. Poate nu 2 tururi pe săptămână, dar bat la cap toți apropiații cu fun facts despre București și propun mereu prietenilor din afara Bucureștiului un tur BIDC.


Îmi place să spun povești din tot sufletul. Ce poate fi mai frumos decât un loc și un timp special pentru asta, în care zeci de perechi de ochi te privesc atent și încearcă să ghicească cu ce se aseamănă clădirea Teatrului Național din București? Plus, când ești în echipă cu prietenii tăi și vă trageți de mânecă unii pe alții nu simți când evoluezi, dar o faci frumos. Poate fi plictisitor să asculți cum statuia lui Mihai Viteazul din Piața Universității este din secolul al XIX-lea și lucrată din bronz, dar mai interesant este când afli că se spune că era, inițial, statuia Ioanei d'Arc. Nouă ne-a plăcut să adăugăm o notă personală tururilor, să punem bucățele din sufletele noastre și să le dăm cadou cu fundiță celor ce au vrut să le primească.


Ce să mai, să fii ghid, mai ales în BIDC, te călește. Te crește, te învață cu multe situații neașteptate, plăcute sau neplăcute, te lasă cu o răgușeală de toată frumusețea, dar te umple o energie pe care o radiezi mult timp după tur. Unii îi zic dopamină, endorfină, eu îi zic suflet care parcă crește în tine.

Fiecare ghid din ASG a venit cu un scop în proiect, a rămas pentru altele, dar cert e că experiența merită trăită. Și nu neapărat ca ghid, că nu toți au neapărat înclinare spre asta, dar ca participant, e musai! Și dacă ești din orașul care urmează să fie prezentat, și dacă știi toată istoria ori geografia, energia nu se poate explica și depășește cu mult informația. E win-win.


Uite că textul ăsta nu l-am pregătit cum făceam pentru tururi și aici nu am răgușit vorbind atât, dar sper ca sufletul meu să transcendă ecranul ăsta rece și să te facă să mergi la un tur BIDC – e gratis și e mișto. Poate după aceea îți imaginezi și tu cum ai prezenta Calea Victoriei și peste câteva luni stai tu pe scări la Muzeul de Istorie și explici cum au venit trupele câștigătoare pe Podul Mogoșoaiei și se bucurau de independență, așa că au numit artera Calea Victoriei. Ori îți chemi și prietenii la următorul tur. Noi te așteptăm cu povestea pregătită.


autor: Gabriela Neacșa

Postări recomandate
Postări recente
Arhivă
Căutare după taguri
Urmăreşte-ne
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square