BIDC, pentru că BIC sunt lame de ras

Bună ziua, numele meu este Emi Sandu și timp de 5 ani am fost voluntar al Asociației Studenților Geografi.

(ridic mână și întreb: ce am eu aici? Atenția voastră, mulțumesc!)

Când am ajuns la București, în mezozoic, nu cunoșteam pe nimeni cu excepția câtorva prieteni din Buzău (bineînțeles), dar niciunul dintre ei nu stăteau în apropierea căminului unde am fost cazat în anul I. La facultate era aceeași problemă. Mă simțeam ca în clasa I când mi-a zis mama: trebuie să te împrietenești cu colegii tăi, pentru că cu ei o să stai în aceeași clasă mulți ani”, așa era și acum. Trebuia practic să o iau de la 0: să îmi fac prieteni noi, să creăm amintiri, să învățăm unul de la altul cum să supraviețuim într-un oraș în care abia am ajuns.

La începutul primului an de studenție, în prima săptămână, am descoperit niște omuleți foarte bine dispuși care aveau mereu o energie pozitivă la ei și erau îmbrăcați în tricouri galbene de parcă făceau reclamă la Bergenbier (minte de copil abia ajuns în capitală cu caterincă din aia proastă de provincie). Cu ajutorul unui proiect de care aflasem cu câteva zile înainte să ajung în București, anume ASG Buddy, prin care un student mai mare era acolo pentru tine ca să îți răspundă la toate întrebările stupide despre facultate, am aflat despre ce face ASG și care este rolul asociației în facultate. De la acesta am auzit de Săptămâna bobocului. Acest proiect era dedicat noilor stundeți (în caz că nu v-ați prins din numele proiectului despre ce e vorba) pentru a le face o introducere mai ușoară atât în facultate cât și în București. Dintr-o mulțime de evenimente din cadrul acelei săptămâni, eu am participat la unul singur: București, încântat de cunoștință!; întrucât eram nou în oraș și nu voiam să mă pierd dacă mă duc în altă parte decât drumul clasic cămin-facultate și retur.

Odată cu trecerea timpului, a trebuit să ne alegem un proiect al asociației în care să “activăm”. Din cele 5 proiecte puse la dispoziție, eu am ales București, încântat, pentru a-mi depăși tracul de a vorbi în public și de a învăța lucruri interesante despre capitala României. Ei bine, pe lângă aceste lucruri, am descoperit că BIDC este mai mult de atât. Este despre oameni și despre energia pozitivă pe care o transmiți. Tot atunci am descoperit că din toți voluntarii din cadrul acestui proiect, 95% erau din provincie, ceea ce m-a surprins. Cum poate cineva care nu e din acest oraș să le explice cu atâta pasiune altor oameni istoria acestui oraș? Poate că acest lucru m-a motivat și mai tare să învăț istoria și evenimentele importante ale acestui oraș și să le transmit oamenilor mai departe, pentru că dacă alții au putut, eu de ce nu?!

Anul II a fost, poate, cel mai bun an al meu din punct de vedere al voluntariatului. Înainte de începerea anului universitar am aflat că o să fiu noul coordonator al acestui proiect împreună cu alt voluntar care era și colega mea de grupă la facultate, deci un mare avantaj. Sentimentul că cineva a avut încredere în tine pentru a te pune responsabil de un proiect atât de important al asociației este foarte copleșitor și frumos în același timp. Până în acel an tururile ghidate erau în special pentru studenții facultății și Universității din București, însă în al doilea semestru am primit o veste care m-a speriat: trebuia să ținem tururi pentru câțiva studenți veniți din Portugalia, Egipt și Polonia. Eu abia reușisem să învăț informațiile de la fiecare obiectiv, iar acum trebuia să le învăț și în engleză. Din acel moment am trecut de la BIDC la BNTMY (din nou, în caz că nu v-ați prins este Bucharest, nice to meet you!), reușind să traducem cum am putut noi mai bine Biserica “Buna vestire” în “Good News” Church. Am trecut și peste acest eveniment surprinzător și a trebuit să predau ștafeta altor voluntari pentru a avea șansa de a se bucura de energia și sentimentul de a fi coordonator.

“BIDC, pentru că BIC sunt lame de ras” a rămas o enigmă pentru mine. Cu toții am învățat la școală “conjunțiile nu se pun în abrevieri”, dar uite că aici merge și a prins bine. Știți de ce? Pentru că în studenție și în tururile ghidate putem să facem orice. Dacă vrem să punem o conjunție într-o abreviere, putem. Dacă vrem să facem o glumiță la tur despre Mircea Radu, putem. Dacă vrem să zicem “băiatu’, dă-mi puțin monarhia să îți arăt o schemă”, putem. La asta se rezumă experiența de a fi ghid. Nimeni nu o să se ia de tine că ai zis Marcel Ciobanul în loc de Mircea Ciobanul, nimeni o să te certe că ai uitat anul în care s-a ridicat Palatul CEC sau nimeni nu o să zică ceva dacă ai uitat să prezinți o porțiune din Ansamblul Revoluției. În schimb, o să rămâi cu povești neștiute până în acel moment precum: etajul 13 de la Intercontinental, statuia lui Mihai Viteazul, povestea de la Taverna Covaci, orfelinatul de pe strada Franceză sau tunelul de la Palatul Regal către teatrul Odeon.